Un impuls pentru a determina națiunile să se supună unui guvern global cu ONU la cârmă – The Expose

Trei documente pe care ONU speră să fie adoptate de 193 de națiuni la un summit în 10 zile nu sunt transparente și folosesc un limbaj ambiguu.

‘Pactul pentru viitor‘ diluează importanța primordială a drepturilor omului. ‘Declarație privind generațiile viitoare‘ ridică întrebări despre cine poate reprezenta în mod legitim interesele generațiilor viitoare ipotetice. Iar ‘Global Digital Compact‘ este o încercare a ONU de a se plasa pe scaunul șoferului pentru a gestiona și controla revoluția digitală pentru toate națiunile.

Cu aceste trei documente, ONU face eforturi pentru o guvernare globală centralizată, cu ea însăși la cârmă.

Summit-ul Viitorului, care a avut loc în perioada 22-23 septembrie, a fost inițiat de secretarul general Antonio Guterres prin intermediul său. raport 2021 intitulat ‘Agenda noastră comună‘; o agendă pentru „a crea un nou consens global asupra cum ar trebui să arate viitorul nostru.”

Scopul ONU este ca Summit-ul să adopte Pactul pentru viitor cu anexele sale cel Declarație privind generațiile viitoare şi Global Digital Compact.

Trei noi pacte vor fi aprobate la Summit-ul ONU

Următorul este o precizie a unui articol scris de David Bell şi Thi Thuy Van Dinh și publicat de către Institutul Brownstone. Puteți citi articolul integral AICI.

Aceasta este a patra parte dintr-o serie care analizează planurile Națiunilor Unite (ONU) și ale agențiilor sale care proiectează și pun în aplicare agenda Summit-ul Viitorului. Articole anterioare analizate impactul agendei climatice asupra politicii de sănătate, trădarea de către ONU a propriei sale agende de eradicare a foameteiși metoda nedemocratică de a folosi foști lideri și bogați pentru a susține agenda ONU.

În proiect Pactul pentru viitorONU descrie crize globale care necesită guvernare globală. Dar putem avea încredere în scenaristul care este singurul concurent pentru acel scaun de guvernator?

Încrederea în ONU a fost serios subminată în 2020, deoarece politicile Organizației Mondiale a Sănătății ale ONU au condus la sărăcirea în masă, pierderea educației, căsătoria copiilor și creșterea ratei bolilor care pot fi prevenite. Răspunsul a fost să vină virusul, nu abordarea neștiințifică.

Deși răspunsul la covid-19 a fost ordonat de liderii naționali, ONU a impulsionat în mod activ măsurile dezastruoase unice, inclusiv închiderea frontierelor, închiderea societății, vaccinarea în masă și eliminarea accesului la educația formală, promovând în același timp cenzura vocilor divergente. .

În timp ce ascund aceste crime împotriva umanității și evitând responsabilitatea, ONU și liderii mondiali intenționează să aprobe un set de 3 politici, neobligatoriu documente:

1. un pact pentru viitor,
2. o Declarație privind generațiile viitoare și
3. un Compact Digital Global.

Toate au fost plasate sub „procedura de tăcere” și au fost planificate să fie aprobate cu puține discuții.

Pactul pentru viitor: promisiuni generale, generoase și ipocrite

Cea mai recentă versiune a Pactul pentru viitor („Pactul”) a fost eliberat la 27 august 2014. Co-facilitatorii, Germania și Namibia, au propus ca acesta să fie plasat sub „procedură de tăcere” până la 3 septembrie. Aceasta a însemnat că, fără obiecții, textul a fost declarat adoptat. În prezent, nu există suficiente informații disponibile public pentru a ști dacă s-a întâmplat.

Punctul 9 din Preambul marchează o ruptură majoră și o neînțelegere a Declarației Universale a Drepturilor Omului („DUDO”) și a principiilor care stau la baza dreptului internațional modern al drepturilor omului:

Echivalând „dezvoltarea durabilă” și „pace și securitate” cu „drepturile omului”, aceasta este o pantă periculoasă chiar și pentru un text neobligatoriu, deoarece a eliminat drepturile omului de a fi primordiale pentru ONU și buna guvernare.

Declarația ulterioară din paragraful 13: „Fiecare angajament din acest Pact este pe deplin consecvent și aliniat cu dreptul internațional, inclusiv cu dreptul drepturilor omului” nu este în mod clar consecvent. Contradicția aici este fie neintenționată, fie provine dintr-o interpretare greșită a DUDO.

Pactul, cu 60 de acțiuni grupate pe diverse teme, contrastează cu documentele bine scrise precum DUDO. Cele 29 de pagini ale sale sunt pline de generalizări (uneori utopice) și declarații interne contradictorii, care permit ca aproape orice acțiune viitoare să fie justificată și lăudată.

La masa multilaterală, ONU folosește narațiunea viitoarelor „șocuri globale complexe” (Acțiunea 57), definite ca „evenimente care au consecințe grave perturbatoare și negative pentru o proporție semnificativă de țări și populația globală și care duc la impacturi în întreaga lume. mai multe sectoare, care necesită o intervenție multidimensională a părților interesate și un răspuns la nivelul întregului guvern, al întregii societăți” (para. 85) pentru a stabili platforme de urgență pe care le va coordona.

Această nouă narațiune, care câștigă proeminență în timpul covidului, poate atrage liderii care evită să-și asume întreaga responsabilitate. Cu toate acestea, gestionarea crizelor de către ONU poate semăna cu blocajele pe scară largă pe care le-am experimentat deja. Și, la fel ca răspunsul la covid, se bazează pe o exagerare eronată a adevărului, transformând evenimentele naturale în semne ale pieirii iminente.

Declarație privind generațiile viitoare: de ce este nevoie, pentru cine și de ce acum?

Cea mai recentă versiune a „Declarație privind generațiile viitoare„„Declarația” a fost, de asemenea, pusă sub procedură de tăcere până la 16 august. Cu toate acestea, opoziția ridicată împotriva acestui proiect a dus la revizuirea lui pentru renegociere.

(Notă: A ‘Aviz și Declarație privind Participarea Publică‘ ca pregătit de Shabnam Palesa Mohamed pe care oamenii le pot folosi pentru a servi pe reprezentanții țării lor la ONU, notează că procedura de tăcere privind Declarație privind generațiile viitoare a fost spart. Cu toate acestea, ONU a reținut care țări au exprimat obiecții la această declarație.)

Proiectul de Declarație include narațiunile ONU despre „dialogul intergenerațional” și „nevoile și interesele generațiilor viitoare”. Ambele par foarte ambigue, în ciuda folosirii unor termeni atractivi.

Cine poate reprezenta trecutul, prezentul și viitorul, pentru dialog? Cine decide asupra ce dialog? Ce acțiuni legitime pot fi întreprinse? Mai mult decât atât, este acceptabil să sacrificăm bunăstarea generațiilor prezente în numele păstrării nevoilor și intereselor ipoteticelor generații viitoare, atunci când avem puțină idee despre contextul sau nevoile lor? Cine sunt generațiile viitoare?

Cei mai mulți ar fi de acord, așa cum au făcut-o întotdeauna oamenii, că construirea pentru viitor a fost sensibilă, și facem asta încă. De ce țările ar avea brusc nevoie de sfaturi sau conducere din partea unei birocrații centralizate a ONU pentru a-și determina politicile „perspective”?

Este evident că orice desemnat de ONU pentru a-i reprezenta pe cei care nu există încă nu va avea legitimitatea unui mandat din ipoteticele generații viitoare pe care se presupune că le reprezintă.

Conceptul de generații viitoare a fost o construcție în dreptul internațional al mediului. Declarația Conferinței ONU privind Mediul Uman (Stockholm, 1972) a făcut prima referire la aceasta, într-o ruptură monumentală de conceptul de individualitate în întreaga DUDO.

Ani mai târziu, internaționaliștii au îmbrățișat în grabă conceptul de generații viitoare în multiple tratate de mediu și dezvoltare. Are sens în anumite circumstanțe specifice, dar această bună intenție a fost rapid transformată în acțiuni iraționale pentru a controla funcționarea de bază a societății.

În ultimele decenii, au fost depuse eforturi vaste multilaterale (ONU) și regionale (UE) pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră în beneficiul viitor teoretic al altora, dar acestea au restrâns serios dezvoltarea și bunăstarea multora din generațiile prezente, în special în țările cu venituri mici.

Recent, impactul devastator al măsurilor covid unilaterale impuse lumii în numele „binelui mai mare” a vizat în mod ipocrit generațiile viitoare. Accentul pus pe reducerea nivelurilor de educație și pe asigurarea sărăciei intergeneraționale a furat de la generațiile viitoare pentru a alina temerile unora din cele prezente.

Având în vedere aceste exemple, orice proclamație ONU pentru „generațiile viitoare” trebuie pusă la îndoială, în special noua narațiune care generează frică despre „șocuri globale complexe”.

Global Digital Compact: O încercare ONU de a conduce și controla revoluția digitală

Cea mai recentă versiune a Global Digital Compact („GDC”) din 11 iulie a fost, de asemenea, plasată sub procedură de tăcere. Cu toate acestea, nu există informații care să determine dacă a fost adoptat sau nu.

Este un document relativ lung, prost gândit și prost scris, cu multiple angajamente neclare și contradictorii.

De exemplu, paragrafele 23.d și, respectiv, 28.d) conțin angajamentul statului de a nu restricționa ideile și informațiile, precum și accesul la internet. Cu toate acestea, alte câteva paragrafe descriu „impactele dăunătoare” ale „discursului instigator la ură” online, „dezinformarea și dezinformarea” și notează angajamentul statului de a combate astfel de informații în interiorul și în afara teritoriului lor.

Deloc surprinzător, documentul nu reușește să definească „discursul instigator la ură”, „dezinformarea și dezinformarea”, într-o lume atât de diversă, cine decide ce este „rău”, cine este „greșit” și cine are „dreptate”? Dacă acest lucru este lăsat exclusiv în seama unui stat sau unei autorități supranaționale, atunci întregul document este un apel la cenzura oricărei opinii și informații neconforme cu narațiunile oficiale. Este posibil ca unele societăți să se fi obișnuit să trăiască în astfel de condiții totalitare, dar este rolul ONU să se asigure că trăim cu toții astfel?

GDC solicită, de asemenea, ca sistemul ONU să joace un rol semnificativ și de guvernare în inteligența artificială („AI”) la nivel global. Este o încercare clară a ONU de a controla, de a-și injecta viziunea și de a-și rezerva propriul scaun de șofer pentru a gestiona revoluția digitală pentru fiecare națiune. Și reușește cumva să lege implementarea ODD-urilor de capacitatea sa de a controla și implementa AI și de a exercita guvernanță pe internet, bunuri și infrastructură publică digitală și, de asemenea, AI.

Concluzie

„Pactele”, „Declarațiile” și „Compactele” nu au forță obligatorie. Sistemul ONU utilizează în mod obișnuit aceste texte voluntare pentru a solicita finanțare, pentru a construi proiecte și programe și pentru a dezvolta grupuri operative administrative. Ele sunt considerate „acorduri între domni” și, ca atare, ar putea fi negociate neglijent. Cu toate acestea, ele constituie o practică periculoasă la ONU; o rețea interconectată de „legi blânde” care poate fi întărită rapid de ONU în texte obligatorii atunci când este necesar, cu puțină analiză.

Birocratiile mari, prin natura lor, nu se micsoreaza; ele urmăresc să se extindă și să pară de neînlocuit. Cu cât sunt mai mulți oameni și echipe angajați să reglementeze, să monitorizeze și să dirijeze viețile „Popelor”, cu atât ne bucurăm de mai puțină libertate și cu atât lumea seamănă mai mult cu regimurile totalitare cărora ONU se opune.

Îngropat în cascada diareică a înghițirii neimplementabile a acestor texte, este o recunoaștere a incapacității atât a statelor, cât și a ONU de a implementa ODD-urile până în 2030. Unii ar putea vedea incapacitatea de a atinge ODD-urile ca o rușine (precum David Bell și Thi. Thuy Van Dinh), dar alții nu vor.

Mai important, textele conțin un limbaj care slăbește drepturile omului după cel de-al Doilea Război Mondial, subminând suveranitatea și sfințenia „Noi, popoarele”, în fața voinței celor puțini aflați la putere.

Nimeni nu îi va trage pe liderii mondiali la răspundere pentru aceste promisiuni, dar ele lărgesc poverile generațiilor viitoare în beneficiul noilor parteneri și prieteni ai sistemului ONU. Și aproximativ 8 miliarde de oameni din partea de jos mai trebuie să plătească pentru câțiva tehnocrați din vârf pentru a-i scrie, a negocia și a-i aproba pe toți.

Imagine prezentată: Pactul ONU pentru viitorSummit-ul viitorului