Marele joc nou al lui Erdogan în Siria – Pepe Escobar |

Toate articolele Global Research pot fi citite în 51 de limbi prin activarea Traduceți site-ul web butonul de sub numele autorului.

Pentru a primi buletinul informativ zilnic al Global Research (articole selectate), click aici.

Urmareste-ne pe Instagram și Stare de nervozitate și abonați-vă la noastre Canalul Telegram. Simțiți-vă liber să repostați și să distribuiți pe scară largă articolele Global Research.

***

Există o altă Operațiune Militară Specială pe piață. Nu, Rusia nu „denazifică” și „demilitarizează” Ucraina – și, prin urmare, nu este de mirare că această altă operațiune nu zdrobește Occidentul colectiv.

Operațiunea Claw Sword a fost lansat de Turkey’s Președintele Recep Tayyip Erdogan frasin răzbunare – foarte emoționant și concertat – pentru atacurile teroriste kurde împotriva cetățenilor turci. Unele dintre rachetele pe care Ankara le-a lansat în această campanie aeriană purtau numele victimelor turce.

Întorsătura oficială de la Ankara este că forțele armate turce și-au atins pe deplin „obiectivele operațiunilor aeriene” în nordul Siriei și în Kurdistanul irakian și i-au făcut pe cei responsabili pentru atacul terorist împotriva civililor de pe strada pietonală Istiklal din Istanbul să plătească în „mulțimi”.

Și aceasta ar trebui să fie doar prima etapă. Pentru a treia oară în 2022Sultanul Erdogan promite, de asemenea, o invazie terestră a teritoriilor controlate de kurzi din Siria.

Cu toate acestea, potrivit surselor diplomatice, acest lucru nu se va întâmpla – chiar dacă zeci de experți turci sunt hotărâți că invazia este necesară mai devreme decât mai târziu.

Sultanul viclean este prins între electoratul său, care favorizează o invazie, și relațiile sale extrem de nuanțate cu Rusia – care cuprind un larg arc geopolitic și geo-economic.

Știe bine că Moscova poate aplica tot felul de pârghii de presiune pentru a-l descuraja. De exemplu, Rusia a anulat în ultimul moment trimiterea săptămânală a unei patrule comune ruso-turce în Ain al Arab, care avea loc luni.

Ain al Arab este un teritoriu extrem de strategic: veriga lipsă, la est de Eufrat, capabilă să ofere continuitate între Idlib și Ras al Ayn, ocupată de bande suspecte aliniate turcilor în apropierea graniței cu Turcia.

Erdogan știe că nu își poate pune în pericol poziționarea ca potențial mediator UE-Rusia, obținând în același timp profit maxim din ocolirea combinației embargo-sancțiuni anti-rus.

Sultanul, jongland cu mai multe dosare serioase, este profund convins că are ceea ce este necesar pentru a aduce Rusia și NATO la masa negocierilor și, în cele din urmă, să pună capăt războiului din Ucraina.

În paralel, el crede că poate rămâne în fruntea relațiilor Turcia-Israel; o apropiere de Damasc; situația internă sensibilă din Iran; relațiile Turcia-Azerbaijan; metamorfozele non-stop peste Marea Mediterană; și impulsul către integrarea Eurasiei.

El își acoperă toate pariurile între NATO și Eurasia.

„Închidem toate granițele noastre sudice”

Undă verde pentru Claw-Sword a venit de la Erdogan în timp ce se afla în avionul său prezidențial, întorcându-se de la G20 din Bali. Asta sa întâmplat la doar o zi după ce a avut cu noi Președintele Joe Biden unde, potrivit unei declarații prezidențiale Erdogan, subiectul nu a apărut.

„Nu am avut nicio întâlnire cu domnul Biden sau [Russian President Vladimir] Putin referitor la operațiune. Amândoi știu deja că putem face astfel de lucruri oricând în această regiune”, se arată în comunicat.

Washingtonul care nu a fost informat despre Claw-Sword a reflectat că Erdogan nu a fost invitat la o întâlnire extraordinară G7-NATO de la Bali, în marginea G20.

Acea întâlnire a fost convocată de Casa Albă pentru a se ocupa de cunoscuta rachetă ucraineană S-300 care a căzut pe teritoriul polonez. La acea vreme, nimeni de la masă nu avea dovezi concludente despre cele întâmplate. Și Turcia nici măcar nu a fost invitată la masă – ceea ce l-a înfuriat profund pe sultan.

Deci nu este de mirare că Erdogan, la mijlocul săptămânii, a spus că Claw-Sword a fost „doar începutul”. Adresându-se parlamentarilor partidului AKP din Parlament, el a spus că Turcia este hotărâtă să „închidă toate granițele noastre sudice… cu un coridor de securitate care va preveni posibilitatea atacurilor asupra țării noastre”.

Promisiunea invaziei terestre rămâne: va începe „la momentul cel mai convenabil pentru noi” și va viza regiunile Tel Rifaat, Mambij și Kobane, pe care sultanul le-a numit „surse de probleme”.

Ankara a făcut deja ravagii, folosind drone, în sediul principal al Forțelor Democratice Siriene susținute de SUA, ai căror comandanți cred că ținta principală a unei potențiale invazii terestre a Turciei ar fi Kobane.

În mod semnificativ, aceasta este prima dată când o dronă turcească a vizat o zonă extrem de aproape de o bază americană. Iar Kobane este extrem de simbolic: locul în care americanii au pecetluit o colaborare cu kurzii sirieni pentru – teoretic – lupta împotriva ISIS.

Și asta explică de ce kurzii sirieni sunt înspăimântați de nerăspunsul american la atacurile turcești. Ei dau vina – pe cine altcineva? – Sultanul pentru că a alimentat „sentimentele naționaliste” înainte de alegerile din 2023, pe care Erdogan are acum o mare șansă să le câștige, în ciuda stării catastrofale a economiei turce.

Așa cum stau lucrurile, nu există nicio acumulare de trupe turcești lângă Kobane – doar lovituri aeriene. Ceea ce ne aduce la factorul rusesc extrem de important.

Manbij și Tel Rifaat, la vest de Eufrat, sunt mult mai importante pentru Rusia decât Kobane, deoarece ambele sunt vitale pentru apărarea Alepului împotriva posibilelor atacuri salafi-jihadiști.

Ceea ce se poate întâmpla în viitorul apropiat face situația și mai tulbure. Informațiile Ankara ar putea folosi jihadiștii Hayat Tahrir al-Sham – care au preluat deja părți din Afrin – ca un fel de „avangarda” într-o invazie terestră a teritoriului kurd sirian.

Vând petrol sirian furat Turciei

Actuala ceață de război include ideea că rușii ar fi putut să-i fi vândut pe kurzi lăsându-i expuși bombardamentelor turcești. Acest lucru nu este valabil – deoarece influența Rusiei asupra teritoriului kurd sirian este neglijabilă în comparație cu cea a SUA. Numai americanii i-au putut vinde pe kurzi.

Cu cât lucrurile se schimbă mai mult, cu atât rămân la fel în Siria. Totul ar putea fi rezumat ca un impas monumental. Acest lucru devine și mai suprarealist pentru că, de fapt, Ankara și Moscova au găsit deja soluția pentru tragedia siriană.

Problema este prezența forțelor americane – în esență protejând acele convoai ponosite care fură petrol sirian. Rușii și sirienii discută mereu despre asta. Concluzia este că americanii stau prin inerție. O fac pentru că pot. Și Damascul este neputincios să-i expulzeze.

Sultanul joacă totul cu un cinism desăvârșit – în geopolitică și geoeconomie. Majoritatea a ceea ce este nerezolvat în Siria se învârte în jurul teritoriilor ocupate de bande de facto care se autointitulează kurzi, protejate de SUA. Ei fac trafic cu petrol sirian pentru a-l revând mai ales în… Turcia.

Și apoi, într-o clipită, bandele înarmate care se autointitulează kurzi pot abandona pur și simplu lupta lor „antiteroristă” prin… eliberând teroriștii pe care i-au prins, crescând astfel „amenințarea teroristă” în tot nord-estul Siriei. Ei dau vina – pe cine altcineva? – Curcan. În paralel, americanii măresc ajutorul financiar pentru aceste bande armate sub pretextul unui „război împotriva terorii”.

Distincția dintre „bande înarmate” și „teroriști” este, desigur, subțire. Ceea ce contează cel mai mult pentru Erdogan este că îi poate folosi pe kurzi ca monedă în negocierile comerciale legate de ocolirea embargourilor și sancțiunilor anti-ruse.

Și asta explică de ce sultanul poate decide să bombardeze teritoriul sirian ori de câte ori consideră de cuviință, în ciuda oricărei condamnări din partea Washingtonului sau Moscovei. Rușii reiau din când în când inițiativa pe teren – așa cum s-a întâmplat în timpul campaniei Idlib din 2020, când rușii au bombardat forțele militare turce care acordau „asistență” salafi-jihadiștilor.

Acum un schimbător de joc poate fi pe cărți. Armata turcă a bombardat câmpul petrolier al-Omar la nord de Deir ez-Zor. Ceea ce înseamnă în practică acest lucru este că Ankara distruge acum nu mai puțin decât infrastructura petrolieră a mult lăudatei „autonomii kurde”.

Această infrastructură a fost exploatată cu cinism de SUA când vine vorba de petrolul care ajunge la granița cu Irakul în Kurdistanul irakian. Deci, într-un fel, Ankara lovește împotriva kurzilor sirieni și, în același timp, împotriva jafului american de petrol sirian.

Schimbatorul definitiv de joc s-ar putea să se apropie. Aceasta va fi întâlnirea dintre Erdogan și Bashar al-Assad, (Îți amintești refrenul de un deceniu „Assad trebuie să plece”?)

Locație: Rusia. Mediator: Vladimir Putin, în persoană. Nu este deloc exagerat să ne imaginăm că această întâlnire deschide calea pentru ca acele bande armate kurde, interpretate în esență de Washington ca niște idioți utili, să ajungă să fie decimate de Ankara.

*

Notă pentru cititori: Vă rugăm să faceți clic pe butoanele de partajare de mai sus. Urmărește-ne pe Instagram și Twitter și abonează-te la canalul nostru Telegram. Simțiți-vă liber să repostați și să distribuiți pe scară largă articolele Global Research.

Acest articol a fost publicat inițial pe AsiaTimes.

Pepe Escobar, născut în Brazilia, este corespondent și redactor general la Asia Times și editorialist pentru Consortium News and Strategic Culture. De la mijlocul anilor 1980 a trăit și a lucrat ca corespondent străin la Londra, Paris, Milano, Los Angeles, Singapore, Bangkok. El a acoperit pe larg Pakistan, Afganistan și Asia Centrală până la China, Iran, Irak și Orientul Mijlociu mai larg. Pepe este autorul cărții Globalistan – How the Globalized World is Solving into Liquid War; Red Zone Blues: Un instantaneu al Bagdadului în timpul Surgei. A fost editor colaborator la The Empire și The Crescent și Tutto in Vendita în Italia. Ultimele sale două cărți sunt Empire of Chaos și 2030. Pepe este, de asemenea, asociat cu Academia Europeană de Geopolitică din Paris. Când nu este pe drum, locuiește între Paris și Bangkok.

El este un colaborator regulat la Global Research.

Imagine prezentată: Președintele turc Recep Tayyip Erdogan are privirea asupra Siriei. Foto: Ramil Sitdikov / Sputnik