Luând în serios drepturile

LewRockwell / Andrew P. Napolitano

„Dacă toată omenirea minus unul ar fi de aceeași părere,
Omenirea nu ar mai fi justificată
În tăcere acea persoană,
decât el, dacă ar avea puterea,
Ar fi justificat să reducă la tăcere omenirea.”
— John Stuart Mill (1806-1873)

Lumea este plină de adevăruri evidente – Truisme – despre care filozofii, avocații și judecătorii știu că nu trebuie dovedite. Soarele răsare în est și apune în vest. Doi plus doi sunt patru. O ceașcă de cafea fierbinte așezată pe o masă într-o cameră, a cărei temperatură este de 70 de grade Fahrenheit, se va răci în cele din urmă.

Aceste exemple, dintre care sunt multe, nu sunt adevărate pentru că noi credem că sunt adevărate. Ele sunt adevărate în esență și substanțial. Ele sunt adevărate indiferent dacă le acceptăm veridicitatea sau nu. Desigur, recunoașterea unui adevăr universal recunoaște existența unei ordini de lucruri mai înaltă decât rațiunea umană, cu siguranță mai mare decât guvernarea.

Generația de americani care a luptat în războiul de secesiune împotriva Angliei – potrivit profesorului Murray Rothbard, ultimul război moral pe care l-au purtat americanii – a înțeles existența Truismelor și a recunoscut originea lor în natură.

Cea mai faimoasă dintre aceste recunoașteri a fost linia iconică a lui Thomas Jefferson din Declarația de Independență conform căreia adevărurile evidente nu provin de la persoane, ci din „Legile Naturii și ale Dumnezeului Naturii”. Astfel, „Toți oamenii sunt creați egali și sunt înzestrați de către Creatorul lor cu anumite Drepturi inalienabile, printre acestea fiind Viața, Libertatea și Căutarea Fericirii” este un Truism.

Vecinul și colegul lui Jefferson, James Madison, a înțeles acest lucru și atunci când a scris Bill of Rights, astfel încât să reflecte că drepturile omului nu vin de la guvern. Ele provin din umanitatea noastră individuală.

Astfel, dreptul tău de a fi în viață, de a gândi așa cum vrei, de a spune ceea ce gândești, de a publica ceea ce spui, de a te închina sau nu, de a te asocia sau nu, de a da pumnul în fața tiranului, solicitând guvernului, dreptul de a te apăra și de a respinge tiranii care folosesc și poartă aceleași arme ca și guvernul, dreptul tău de a fi lăsat în pace, de a deține proprietăți, de a călători sau de a rămâne pe loc – aceste aspecte naturale ale existenței umane sunt drepturi naturale care vin din umanitatea noastră iar la exercitarea căreia tânjesc toate persoanele raţionale.

Aceasta este înțelegerea drepturilor naturale din Declarația lui Jefferson și Bill of Rights a lui Madison, față de care toți cei din guvern au jurat loialitate și respect.

Un drept nu este un privilegiu. Un drept este o revendicare personală de neapărat împotriva lumii întregi. Nu necesită o autorizație guvernamentală. Nu necesită condiții prealabile, cu excepția capacității de a raționa. Nu necesită aprobarea familiei sau a vecinilor.

Un privilegiu este ceva pe care guvernul îl acordă pentru a se potrivi sau pentru a calma masele. Guvernul le oferă celor care își îndeplinesc calificările privilegiul de a vota, astfel încât să poată revendica o formă de legitimitate Jeffersoniană. Jefferson a susținut în Declarație că niciun guvern nu este legal din punct de vedere moral fără consimțământul celor guvernați.

Nimeni în viață nu și-a dat acordul guvernului, dar majoritatea îl acceptă. Este consimțământul de acceptare? Bineînțeles că nu – nu mai mult decât mersul pe un trotuar guvernamental este consimțământul pentru minciunile guvernamentale, furtul și uciderea. Cu siguranță, germanii care au votat împotriva naziștilor și nu au putut scăpa de strânsoarea lor cu greu au fost de acord cu acea formă îngrozitoare de guvernare.

Trebuie să facem distincție între privilegiile pe care guvernul le acordă și drepturile pe care le avem în virtutea umanității noastre, drepturi atât de umane și naturale încât există în toate persoanele chiar și în absența guvernului.

Sunt drepturile noastre egale unul cu celălalt? Unele sunt egale între ele, dar una este mai mare decât toate, întrucât niciunul dintre drepturile catalogate pe scurt mai sus nu poate fi exercitat fără el. Acesta este, desigur, dreptul de a trăi. Acesta este dreptul cel mai provocator pentru guvernele care au înrobit masele și au glorios în lupta împotriva războaielor ilegale din punct de vedere moral care ucid și astfel distrug dreptul la viață.

Dar dacă un drept este o revendicare împotriva lumii întregi, cum poate un guvern – fie că este popular, totalitar sau ambele – să-l stingă prin moarte sau sclavie? Răspunsul scurt este că nici guvernele, în ciuda jurământurilor publice pe care le depun ofițerii lor la preluarea funcției, nu acceptă originile naturale ale drepturilor. Pentru guvern, drepturile sunt privilegii.

Cu alte cuvinte, guvernele nu iau drepturile în serios.

Guvernele urăsc și se tem de exercitarea drepturilor naturale. Ludwig von Mises a numit în mod corect guvernul „negarea libertății”. Libertatea este poziția implicită. Ne naștem literalmente liberi, liberi în mod natural.

Guvernarea este o creație artificială bazată pe un monopol al forței într-o zonă geografică care nu ar putea exista dacă nu ne-ar nega libertățile. Guvernul ne neagă drepturile pedepsind exercitarea acestora și furând proprietatea de la noi.

Drepturile nu sunt doar revendicări împotriva guvernului. Sunt pretenții împotriva lumii întregi. Acest lucru a fost cel mai bine încapsulat de principiul non-agresiunii lui Rothbard, care învață că inițierea oricărei agresiuni reale și amenințate – fie prin violență, constrângere sau înșelăciune – este ilegală din punct de vedere moral. Acest lucru este valabil atât pentru vecinii tăi, cât și pentru poliție.

Desigur, în lumea lui Rothbard, nu ar exista poliție guvernamentală decât dacă toate persoanele ar fi de acord; și n-ar fi avut. O entitate de poliție privată – plătită pentru a proteja viața, libertatea și proprietatea – ar fi mult mai eficientă și mai fidelă slujbei sale – pe care ar pierde-o dacă ar eșua – decât poliția guvernamentală, care prosperă prin atacarea vieții, libertatea și proprietatea și păstrarea lor. locuri de munca.

Exercitarea drepturilor necesită abandonarea fricii, acceptarea adevărului și respingerea compromisului cu guvernul. După cum a observat Ayn Rand, orice compromis între bine și rău, drepturi naturale și sclavie, hrană și otravă, duce la moarte – moartea corpului, moartea libertății, moartea ambelor.

Sursa articol: Cele mai bune de la Andrew P. Napolitano

Articol original: https://www.lewrockwell.com/2022/10/andrew-p-napolitano/taking-rights-seriously/