Contul Vanessei, fotografii și videoclipuri ale călătoriei ei recente de la Damasc la Beirut și înapoi |

Devastarea din Dahyeh, sudul Beirutului. Foto: Vanessa Beeley

Joi, 7 noiembrie am plecat spre Beirut. Nu mai puteam folosi drumul direct prin granița Masnaa cu Libanul. Israelul a bombardat acum drumul de cel puțin două ori, reducând în moloz distanța dintre granița cu Siria și cea libaneză. Influența SUA (în numele Israelului) în Liban a interzis orice încercare a părții libaneze sau siriene de a repara drumul. Israelul a amenințat că îl va bombarda din nou dacă oricare dintre părți încearcă să restabilească operațiunile.

Linia punctată albastră este traseul obișnuit, rapid și eficient. Linia punctată violet este ruta necesară acum pentru a ajunge la Beirut din Damasc. Israelul a bombardat, de asemenea, mai multe puncte și poduri de pe ruta de vest Homs, așa că este necesar să ne îndreptăm spre Tartous mai la nord pe coastă și apoi să virați spre sud pentru a ajunge la graniță.

De acolo este drumul de coastă foarte drăguț spre Beirut, care trece prin Tripoli și Batroun – unde ofițerul maritim comercial libanez a fost răpit de forțele IOF sub supravegherea navei germane Unifil. Germania are o politică externă în ceea ce privește Israelul care este pe deplin complice la genocidul care are loc împotriva palestinienilor și acum în Liban.

Prin jurnalist libanez Marwa Osman:

Cetăţeanul libanez Imad Amhaz, care a fost răpit la Batroun de forţele israeliene, a participat la un curs de pregătire de căpitan de o lună la un institut maritim privat situat în zona Batroun.

Amhaz stătea singur într-un apartament închiriat din Batroun. Presa israeliană susține că Amhaz ar putea avea legături cu Hezbollah, în ciuda faptului că Amhaz este un căpitan maritim civil al navelor comerciale și în prezent urmează un antrenament la instituția marină privată din Batroun.

Surse militare au dezvăluit că soldații israelieni implicați în răpirea Batroun erau între 20 și 25, sprijiniți de personal suplimentar de escortă, iar serviciile de informații ale armatei libaneze lucrează pentru a confirma cifrele exacte.

Potrivit Agenției Naționale de Știri, locuitorii Batroun au confirmat că forța militară l-a condus pe Amhaz la țărm și a plecat rapid cu el cu bărci de mare viteză în larg.

Familia Amhaz clarifică identitatea fiului lor răpit de forțele inamice israeliene sioniste din Batroun.

Tatăl cetățeanului libanez Imad Fadel Amhaz, care a fost răpit la Batroun, a scris: „Fiul meu este căpitan maritim civil, urmând în prezent un curs la Institutul de Științe Maritime Mersati din Batroun. Acesta nu este primul său curs acolo – a urmat mai multe la același institut din 2013. De obicei lucrează pe nave civile care transportă fie animale, fie vehicule și își petrece cea mai mare parte a timpului pe mare. Nu are nicio afiliere la niciun partid politic și nu se angajează în politică. În ceea ce privește relatările care circulă în mass-media despre mai multe cartele SIM găsite la el, acesta achiziționează câte o cartelă SIM în fiecare țară în care ajunge pentru a păstra legătura cu soția, copiii și mama sa. Este tată a trei copii.”

Am stat într-un hotel aproape de locul unde a avut loc explozia portului Beirut în 2020. Rămășițele înnegrite sunt încă vizibile de pe drumul spre Beirut. Aceasta este cunoscută ca o „zonă hippie” a orașului, unde există foarte puține semne ale ravagiilor agresiunii sioniste. Doar dronele, bâzâind necontenit deasupra capetelor, vă amintesc că există o rezistență împotriva războiului de ocupație.

Aceasta este una dintre puținele zone în care încă mai este posibil să se închirieze camere, cei un milion de strămutați din sud au închiriat multe dintre spațiile disponibile în centrul și sudul Beirutului.

Oamenii care dormeau pe străzi au plecat. ONG-urile locale libaneze s-au străduit din greu pentru a găsi locuri unde să-i găzduiască pe vreme uscată și ferită de frigul și ploaia de iarnă.

Vineri am fost cu prietenii la Dahyeh, în sudul Beirutului, zona cel mai grav afectată de bombele fabricate de sionişti-americani. Am trecut cu mașina pe lângă zona în care Sayyed Hassan Nasrallah a fost ucis de 85 de bombe 1T, craterul masiv întinzându-se în jos și peste tot pentru ceea ce părea o eternitate.

Când am intrat în zona rezidențială Dahyeh, am trecut cu mașina printr-un punct de control al Armatei Libaneze. Prietenii mei urmau să-și verifice casa și să-și recupereze unele lucruri. Ni s-a spus să purtăm măști, să nu părăsim mașina și să nu deschidem geamurile din cauza riscului de contaminare cu DU ca raportat de către Consiliul Liban al Sindicatului Chimiștilor:

Bombe cu uraniu sărăcit: Declarație importantă de avertizare după agresiunea asupra Libanului

Consiliul Sindicatului Chimiștilor din Liban a condamnat „agresiunea barbară împotriva civililor din țară și masacrele comise împotriva poporului libanez”.

Al-Majali a indicat într-o declarație că mesajul său de astăzi este „de a condamna și de a crește gradul de conștientizare cu privire la efectele depășirii prafului bombardamentelor la care sunt supuse suburbiile de sud ale Beirutului și restul regiunilor libaneze. Amploarea distrugerii și pătrunderea clădirilor și a terenurilor pe zeci de metri este o dovadă a utilizării bombelor care conțin uraniu sărăcit, care are o putere de penetrare extraordinară. Folosirea acestor tipuri de arme interzise la nivel internațional, în special în capitala dens populată Beirut, duce la distrugeri masive, iar praful lor provoacă multe boli, mai ales atunci când este inhalat.”

Consiliul Sindicatului Chimștilor speră ca cetățenii „să nu se apropie de zonele expuse acestei agresiuni pe o rază care depășește doi kilometri. Speră că cei obligați să se apropie de aceste zone se vor angaja să poarte îmbrăcăminte de protecție împotriva prafului și să poarte măști pentru materiale chimice.”

În timp ce treceam cu mașina prin suburbia distrusă, oamenii stăteau pe trotuare, beau cafea și fumau sheisha, fără să țină seama de astfel de amenințări. Am întrebat câțiva oameni dacă au suferit vreun efect negativ din cauza prafului. Majoritatea au spus că da, inițial au avut stomacuri rău, greață, diaree, dar după ce au băut lapte simptomele au dispărut.

Scenele care ne-au întâmpinat au fost austere. În special pentru prietenii mei care nu și-au văzut cartierul de câteva săptămâni – au fost șocați și supărați de pierderea caselor și a reperelor familiare care făceau parte din viața lor de zi cu zi de zeci de ani. Un bloc de apartamente cu zece etaje fusese complet demolat în grevele sioniste:

Am vizitat și suburbia Burj Barajneh (nu tabăra), care este în mare parte palestiniană. Din nou, semnele de bombardament erau peste tot și Burj apare adesea pe hărțile sioniste de „evacuare” care sunt emise în mod regulat pentru a încerca să strămute forțat oamenii din aceste districte. Mulți, în special locuitorii mai în vârstă, au refuzat să plece și să facă față bombardamentelor nocturne cu un stoicism familiar.

Peste tot sunt imagini de panouri cu Nasrallah și Fouad Al Shukr, comandantul emblematic al Hezbollah pe care Israel l-a asasinat înaintea lui Nasrallah. Am văzut copaci frumoși de trompetă de aur înfloriți de culoare galbenă căptușind străzile din Dahyeh, care au fost plantați anterior pentru Nasrallah, galbeni pentru a se potrivi cu steagul Hezbollah. Străluciri de culori vibrante în mijlocul prafului și a resturilor de bombe.

Magazinele erau încă deschise și oamenii se mișcau liber. Dronele încă se învârteau deasupra capului. Rezistența încăpățânată împotriva unui stat terorist ilegitim de apartheid care eșuează în invazia sa terestră împotriva unui număr relativ mic de gherilele Hezbollah cu înaltă pregătire, care cunosc atât de bine terenul – este patria lor.

Scurta noastră călătorie a fost fără evenimente. Nu am putut sta prea mult în Liban pentru că nu există nicio garanție că Israelul nu va bombarda granița de nord sau cel puțin drumurile dinspre granița cu Siria – sub pretextul că este folosit pentru a arunca arme pentru Hezbollah.

Astăzi (11 noiembrie) sioniştii au bombardat vecinătatea zonei industriale Hasiya din zona rurală Homs. Agresiunea a vizat suburbia Al-Majd, la sud de orașul Homs. Imediat au fost trimise pompieri și ambulanțe. Surse locale mi-au spus că agresiunea a vizat un convoi de ajutor umanitar aflat pe drumul din această zonă. Apărarea aeriană siriană a fost desfășurată și a continuat să răspundă o perioadă de timp în timpul atacului sionist.

În dimineața în care am plecat din Beirut, a avut loc o noapte de atacuri susținute și puternice asupra lui Dahyeh. Dronele încă pluteau deasupra noastră pe cerul dimineții devreme. Fumul a coborât în ​​nori din fața noastră. Un incendiu generator se aprinsese în Hamra, în centrul orașului, și ardea o întreagă parcare.

A fost nevoie de aproape douăsprezece ore pentru a reveni la Damasc cu întârzieri pe drumul de coastă din Liban, procesare lentă a frontierei din cauza creșterii traficului zilnic din cauza închiderii orașului Masnaa. Camioanele se aliniau pe drumul îngust de țară care duce la granița restrânsă, iar mașinile trebuiau să treacă pe o bandă cu puțin spațiu de manevră.

A doua zi după ce m-am întors la Damasc, Israelul a atacat suburbiile din sud-estul Damascului – în Sayyeda Zainab, un loc de pelerinaj pentru mulți iranieni și musulmani șiiți.

O clădire rezidențială a fost vizată, ucigând până la nouă civili și rănind cel puțin douăzeci. Este probabil să fi fost o altă tentativă de asasinat a sioniştilor, dar până acum nu există nicio confirmare din partea siriană.

Țipetele unei femei se aud în videoclip. Acesta este ceea ce face Israelul – moarte și distrugere la scară industrială, deoarece alianța SUA oferă bombele pentru a face acest lucru posibil.

Alte actualizări în curând.

****

Vă rugăm să luați în considerare să vă abonați la Substiva mea. Sunt singurul jurnalist occidental aflat în permanență în Siria și vă voi aduce informații pe care nu le veți găsi niciodată la BBC. xx