Calea de opt ori a caracterului bun

Timpurile de trezire

Gary Z McGee | Timpurile de trezire

„Uită-te la gândurile tale, ele devin cuvinte. Ai grijă la cuvintele tale, ele devin acțiuni. Urmăriți-vă acțiunile, acestea devin obiceiuri. Urmăriți-vă obiceiurile, acestea devin caracter. Urmărește-ți caracterul, pentru că acesta devine destinul tău.” ~Frank Haiduc

Un caracter robust se bazează pe opt virtuți de bază: curajul, curiozitatea, cumpătarea, smerenia, libertatea, onoarea, înțelepciunea și umorul. Aceste virtuți sunt trepte vitale pe scara spre atingerea caracterului integral.

Curajul eliberează caracterul, curiozitatea crește caracterul, cumpătarea echilibrează caracterul, umilința întemeiază caracterul, libertatea stabilizează caracterul, onoarea unifică caracterul, înțelepciunea ghidează caracterul, iar umorul învinge caracterul. Să-l descompunem.

1.) Curaj:

„Fără curaj nu poți practica nicio altă virtute în mod constant.” ~Maya Angelou

Curajul este baza excelenței umane. Înainte ca orice altă virtute să poată fi realizată, curajul trebuie să fie autoactualizat. Mai întâi trebuie să vină o abatere curajoasă sau nu există „primul”. perioadă. Prin urmare, este de cea mai mare importanță să trăiești un stil de viață bazat pe curaj decât un stil de viață bazat pe confort.

Fără saltul inițial de curaj nu există libertate, nu există excelență. Fără curaj, cineva este doar restrâns la convențional, inhibat de capriciile altora, închis în cutia status quo-ului și împiedicat de raționamente învechite. Fără curaj, al treilea ochi rămâne calcificat, rigid, orb.

Cu un salt de curaj, totuși, cineva este emancipat. Lumea se deblochează. Mintea se desface. Sufletul se desface. Inhibițiile se dizolvă și se manifestă serendipitatea, adaptabilitatea și improvizația. Granițele se transformă în orizonturi. Zonele de confort se întind în aventură. Ai împărțit fumul. Tu spargi oglinzile. Și slava căii se descoperă.

2.) Curiozitate:

„Dacă nu trăiești în uimire, nu ești atent.” ~Rumic

Curiozitatea este esențială. Este combustibilul care ne lansează dincolo de credință. Este leacul pentru boala certitudinii.

Curiozitatea adevărată este profundă, primordială, captivantă, imaginativă și râvnitoare pentru cunoștințe actualizate care au potențialul de a pune în pace cunoștințele învechite.

Curiozitatea este mecanismul suprem de nivelare existențială. Ne forțează gândurile să iasă din cutie, ne întinde zona de confort, distruge paradigmele mentale înrădăcinate, ne menține în fața curbei și împinge toate lucrurile pe care le-am luat de bune.

Curiozitatea este la marginea zilei de mâine, râzând în abis, sustrăgându-se de perspectiva minusculă a trecutului nostru parohial și căscată în uimire și mirare sălbatică în mysterium tremendum et fascinans al Marelui Mister.

3.) Cumpătare:

„Cea mai bună cantitate de proprietate pe care o avem este aceea care este suficientă pentru a ne feri de sărăcie și care, totuși, nu este departe de ea.” ~Seneca

Din fericire, sănătatea este un reper pentru cumpătare. Este miezul dreptului universal. Din păcate, acest etalon este ascuns într-un „limbaj mai vechi decât cuvintele”, care uneori poate părea imposibil de decodat. Moderația este inelul decodor secret al Sănătății.

Deși unele lucruri trebuie să fie moderate mai mult decât altele, extremismul în orice este un nenorocire a sănătății. Putem respira prea mult oxigen. Putem bea prea multă apă. Putem chiar să trăim prea mult în acest moment. Prin moderație descoperim sănătatea. Și prin sănătate suntem liberi să practicăm cumpătarea. Ne menținem sănătatea personală prin moderație pentru ca sănătatea în general să se manifeste. După cum a sugerat Gandhi cu înțelepciune, „Trăiește simplu pentru ca alții să trăiască pur și simplu”.

O regulă de bază bună, deci, este aceasta: moderație în toate lucrurile, pentru a include moderația. În acest fel injectăm în mod proactiv echilibru în cosmos, bucurându-ne în același timp de viață. Cheia este să acceptăm responsabilitatea pentru consecințele alegerilor noastre moderate și nemoderate. Este complicat, dar aici intervine smerenia.

4.) Smerenie:

„După extaz, spălătorie.” ~Jack Kornfield

Cercetările sugerează că o doză sănătoasă de umilință ajută la protejarea împotriva extremismului, polarizării și părtinirii. Când suntem umili, putem admite că suntem falibili, imperfecți și nesiguri. Ne dă curajul să recunoaștem când greșim.

Fără umilință avem mai multe șanse să cădem victimele disonanței cognitive. Fără smerenie suntem orbiți de credință și blocați în ideologii și tradiții învechite. Fără smerenie avem mai multe șanse să fim înnebuniți de mândrie. Fără umilință, autocompătimirea depășește auto-împuternicirea și Ego-ul domnește suprem în timp ce îndepărtează Sufletul.

Umilința ne readuce pe pământ. Desface rădăcinile, descoperă oasele, lovește miezul condiției umane. Dezvăluie că vrăjitorul din spatele cortinei am fost întotdeauna noi. Ne forțează capul peste marginea prăpastiei. Ne expune halourile ca bobine de moarte. Ne scoate din drumul nostru.

Proverbul sârbesc a spus cel mai bine: „Fii smerit căci ești făcut din pământ. Fii nobil căci ești făcut din stele.”

5.) Libertate:

„Căutați libertatea și deveniți captivi ai dorințelor voastre. Caută disciplina și găsește-ți libertatea.” ~Frank Herbert

Libertatea nu este un dat. Trebuie câștigat. Trebuie cultivat, practicat și acționat zilnic. Momentul în care libertatea este luată de bună este momentul în care se pierde.

Libertatea este întotdeauna o rebeliune. Contra ceea ce se răzvrătește este orice încearcă să blocheze evoluția progresivă și sănătoasă a spiritului uman. În planul prăbușit al unei lumi nelibere, un om liber este cineva care își pune masca de oxigen pe primul loc pentru a fi acolo pentru cei care sunt incapabili sau care nu cunosc faptul că nu sunt liberi.

După cum spunea Jean Piaget, „Ne organizăm lumile organizându-ne mai întâi pe noi înșine.” Și astfel auto-organizarea (autodisciplina) este primul pas către libertate. Libertatea, deci, este un punct culminant al dobândirii libertății prin autodisciplină și apoi a trage lumea la răspundere.

6.) Onoare:

„Aproape toți oamenii pot suporta adversitatea, dar dacă vrei să testezi caracterul unui om, dă-i putere.” ~ Abraham Lincoln

Miezul onoarei este onestitatea de sine. Nu putem fi onorabili fără onestitate în sine. Acolo unde onestitatea pune caracterul în perspectivă, onoarea unifică caracterul. Adevărata onoare este să fim responsabil cu puterea noastră.

În primul rând, onoarea este responsabilitate. Dacă nu suntem responsabili cu puterea noastră, atunci devenim un pion pentru ea. A fi un pion al puterii este periculos pentru că puterea ne face să credem că avem întotdeauna dreptate. Când suntem responsabili cu puterea noastră, totuși, este mai probabil să admitem că am putea greși. Și din moment ce condiția umană falibilă și imperfectă tinde să fie greșită cu privire la multe lucruri, trebuie să ne asumăm cu toții responsabilitatea cu puterea noastră pentru a nu deveni un pion pentru ea.

Dacă ne stăpânim puterea asupra altora, suntem dezonorați. Dacă ne folosim puterea pentru a-i ajuta pe alții să înflorească, suntem onorabili. Dacă acumulam puterea în detrimentul altora, suntem dezonorați. Dacă expedăm puterea pentru a-i împuternici pe alții, nu suntem doar onorabili, ci și prestigioși.

7.) Înțelepciunea:

„Nu ni se oferă înțelepciune, trebuie să o descoperim singuri, după o călătorie prin sălbăticie pe care nimeni altcineva nu o poate lua pentru noi.” ~Marcel Proust

Înțelepciunea nu poate fi predată. Cunoștințele pot fi predate, aptitudinile pot fi predate, dar nu înțelepciunea. Putem descoperi înțelepciunea, o putem trăi prin experiență, putem intra și ieși din ea în stările de curgere, putem face minuni cu ea cu puterile noastre creatoare după aceea, dar nu o putem preda.

Înțelepciunea este la fel de indefinibilă. Este mistică, numinoasă și transcendentă. Poate fi chiar prostesc, excentric și ciudat. Există un element copilăresc în ea care umilește măiestria, la fel cum există o maturitate în ea care se ridică peste naivitate.

Cel mai mult, înțelepciunea este o stare sporită de claritate. Este o stare de spirit înălțat. Este o bufniță cu trei ochi pe o ramură înaltă. Este un simț profund al umorului care nu este descurajat de cunoștințele, experiența și necazurile care l-au născut. Mai presus de toate, Înțelepciunea are mijloacele de a ieși din calea ei.

După cum a spus Lao Tzu cu înțelepciune: „Pentru a obține cunoștințe, adăugați lucruri în fiecare zi. Pentru a dobândi înțelepciune, îndepărtează lucrurile în fiecare zi.”

8.) Umor:

„Individul este mai complet revelat în joc decât în ​​orice alt fel, iar jocul are o putere de modelare mai mare asupra caracterului și naturii omului decât are orice altă activitate.” ~Luther Gulick

Umorul este singura virtute care este transcendentă. Vede cum caracterul este doar atât: un personaj prins într-o tragicomedie, care se strecoară pe o scenă prea muritor. Vede picioarele de lut ale personajului. Dar vede și aripile personajului. Le onorează pe amândouă printr-un râs născut din lejeritate.

O astfel de lejeritate creează o gravitate puternică. Sinele devine magnetic. Când ești flexibil în umor, atragi lumea către tine. Ești capabil să râzi plin de suflet la toată seriozitatea ego-ului. Meseria cade de lângă tine ca apa de pe spatele unei rațe. Deveniți transcendent, detașat, de necucerit.

A avea un bun simț al umorului este încoronarea caracterului bun, iar sufletul este coroana. Este chakra coroanei de aur a caracterului, care scânteie în noaptea veșnică, un far al speranței în întuneric, un far al întunericului în lumina orbitoare, un simbol al măiestriei reciclate care onorează Marele Mister în ciuda fricii noastre prea muritoare.

Articol original: https://www.wakingtimes.com/the-eightfold-path-of-good-character/